Oferta 2022-2023

1.Criterii curriculare

Publicul ţintă vizat: personal didactic şi didactic auxiliar învățământul preuniversitar

Justificarea ofertei:

„Abandonul şcolar este o formă a eşecului şcolar”  sau  “ieşirea din şcoală în general, indiferent de nivel, fără obţinerea diplomei care să ateste finalizarea studiilor”. Din punct de vedere economic, abandonul şcolar reprezintă un indicator al eficienţei sistemului şcolar; cu cât indicele este mai mic, cu atât sistemul şcolar este mai eficient.

În acest context, este necesară pregătirea cadrelor didactice şi a echipelor manageriale pentru a identifica dificultăţile curente sau potenţiale cu care se confruntă elevii, pentru a elabora şi implementa strategii de prevenire şi combatere a abandonului școlar.

Un factor important îl reprezintă și respectarea principiilor și regulilor de prelucrare a datele personale conform legislației în vigoare.

Durata: 24 ore

Curriculum-ul programului:

a. Competenţe vizate:

1. Adoptarea metodelor și tehniciloor eficiente de cunoaștere a copiilor și integrare socială;

2. Stăpânirea conceptelor şi teoriilor moderne de comunicare: orizontală/ verticală, multiplă, diversificată şi  specifică;

3. Utilizarea metodelor şi tehnicilor de autocontrol psihocomportamental

4. Raportarea la principiile și regulile de prelucrare a datele personale conform legislației în vigoare.

b. Forma de organizare a programului: webinarii sincron fata în fața și teme offline

c. Platforma educațională utilizată: Casa Corpului Didactic Vâlcea - Gsuite for Education;

d. Planificarea modulelor tematice

Module

Total ore

Teorie

Aplicaţii

Evaluare

 Abandonul şcolar: definiţie, cauze, consecinţe. Categorii de persoane care sunt în risc de abandon școlar, caracteristici ale  acestora

2 (webinar sincron online)

1 (webinar față în față)

1(webinar față în față)

-

Rolul comunității în prevenirea în prevenirea abandonului școlar, factori interesați

Principii și reguli de prelucrare a datele personale conform legislației în vigoare.

4 (online mixt)

2 (webinar față în față)

2 (teme offline)

-

Strategii de prevenire şi combatere a abandonului școlar

6 (online mixt)

2 (webinar față în față)

4 (teme offline)

-

Exemple de bună practică în diminuarea abandonului școlar

2 (webinar sincron online)

 

2 (webinar față în față)

-

Aplicații practice e-learning

8(online mixt)

2 (webinar față în față)

5 (teme offline)

1 (offline)

Evaluare finala

2 (webinar sincron online)

-

-

2 (webinar față în față)

Total

24

7

14

3

 

e. Calendarul programului

Ziua

Interval orar

Tema

Tip activitate

I

(6h)

08.00 -  10.00

 

10.15 -  12.15

12,30 – 14,30

Abandonul şcolar: definiţie, cauze, consecinţe. Categorii de persoane care sunt în risc de abandon școlar, caracteristici ale  acestora

Rolul comunității în prevenirea în prevenirea abandonului școlar, factori interesați

Teorie + aplicații

(webinar față în față)

 

Aplicații (teme offline)

II

(6h)

08.00- 10.00

 

10.15- 14.15

Principii și reguli de prelucrare a datele personale conform legislației în vigoare.

Strategii de prevenire şi combatere a abandonului școlar

Teorie + aplicații

(webinar față în față)

Aplicații (teme offline)

III

(4h)

08.00-10.00

10.15 -  12.15

Exemple de bună practică în diminuarea abandonului școlar

Teorie + aplicații

(webinar față în față)

IV

(6h)

8,00 – 14,00

Aplicații practice e-learning

Aplicații (teme offline)

V

(2h)

09.00– 11.00

Evaluare finala

Evaluare

(webinar față în față)

 

f. Modalități de evaluare

Evaluare pe parcurs teorie

Evaluare pe parcurs  aplicaţii

Evaluare finală

Prezenţa şi gradul de implicare în sarcinile stabilite în webinariile sincron față în față și finalizarea  temelor offline.

Finalizarea temelor offline, calitatea rezultatelor activităţii și profunzimea competențelor formate participanților la curs.

Prezentarea unei teme din portofoliul individual al cursantului.

 

Structura portofoliului de evaluare:

- Studiu de caz – Prevenirea abandonului școlar și respectarea datelelor personale conform legislației în vigoare.

- Proiectul didactic al unei activități prin care se poate preveni abandonul școlar.

 

2. Resurse umane

a. Formatori implicaţi:

- Prof. Şandru Valeria – prof. metodist al Casei Corpului Didactic Vâlcea, formator CRED, Google APS trainer, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea;

- Prof. Papuzu Cornelia, profesor chimie, grad didactic I, certificat formator acreditat ANPC, adeverință formator CCD Vâlcea

- Prof. Diaconu Maria Aurelia, profesor istorie, doctor, certificat formator acreditat ANPC, adeverință formator CCD Vâlcea

- prof. Dumbravă Cantemir Cătălin, profesor, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea

- prof. Călvun Georgiana Cristiana, profesor, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA)

b. Coordonatorul programului: profesor metodist CCD Ciobanu Dumitru

1.Criterii curriculare

Public - țintă vizat: cadre didactice și personal didactic auxiliar din învățământul preuniversitar

Justificarea (necesitate, utilitate –descriere succintă):

Programul de formare acoperă nevoile profesorilor de a răspunde unui fenomen social îngrijorător, cu efecte negative atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, la nivelul individului și al comunității. Bullying-ul este o acțiune care produce injurii celorlalți efectuată în mod repetat, care se poate manifesta fizic, prin agresivitate fizică sau psihologic, prin producerea unor daune emoționale. Instrumentele acestui fenomen sunt cuvintele, acțiunile sau excluderea socială. 

            Durata: 24 ore

Curriculum-ul programului:

a. Competențe vizate:

- Cunoașterea caracteristicilor bullyingului;

- Conștientizarea efectelor bullyingului la nivelul individului și al comunității;

- Identificarea modalităților de prevenire a bullyingului.

b. Forma de organizare a programului: webinarii sincron, online și teme offline

c. Platforma educațională utilizată: Casa Corpului Didactic Vâlcea - Gsuite for Education

d. Planificarea modulelor tematice

 

Module

Total ore

Teorie

Aplicaţii

Evaluare

Tema 1 Aspecte organizatorice și formarea echipelor de lucru.  Raportarea la principiile și regulile de prelucrare a datele personale statuate în Regulamentul UE 2016/ 679 al Parlamentului European.

2 (webinar față în față)

1 (webinar față în față)

1(webinar față în față)

-

Tema 2 

Bullying-ul- delimitări conceptuale

4 (webinar față în față)

1 (webinar față în față)

3(webinar față în față)

-

Tema 3

Instrumente pentru identificarea timpurie și intervenție adecvată în cazuri de bullying

6 (webinar față în față)

2 (webinar față în față)

4(webinar față în față)

-

Tema 4

Bullying-ul școlar și cyberbullying-ul

 

2 (webinar față în față)

1 (webinar față în față)

1(webinar față în față)

-

Aplicații practice e-learning (elaborarea temelor de portofoliu)

6 (teme offline)

2 (webinar față în față)

2 (webinar față în față)

5 (teme offline)

1 (offline)

Evaluare finala

2 (webinar față în față)

-

-

2 (webinar față în față)

Total

24

7

14

3

 

e. Calendarul programului

Ziua

Interval orar

Tema

Tip activitate

I

(4h)

08.00 -  10.00

10.15 -  12.15

Bullying-ul- delimitări conceptuale

Teorie + aplicații

(webinar față în față)

II

(4h)

08.00- 10.00

10.15- 12.15

Instrumente pentru identificarea timpurie și intervenție adecvată în cazuri de bullying

Teorie + aplicații

(webinar față în față)

III

(4h)

08.00-10.00

10.15– 12.15

Implicaţiile comunicării în violenţa şcolară

Teorie + aplicații + evaluare

(webinar față în față)

IV

(4h)

08.00– 10.00

10.15– 12.15

Bullying-ul școlar și cyberbullying-ul

Teorie + aplicații

(webinar față în față)

V

(2h)

08.00– 10.00

 

Mituri comune despre bullying

aplicații

(webinar față în față)

VI

(4h)

08.00-12.00

Aplicații practice e-learning (elaborarea temelor de portofoliu)

Aplicații

(teme offline)

VII

(2h)

09.00– 11.00

Evaluare finala

Evaluare

(webinar față în față)

 

f. Modalități de evaluare

 

Evaluare pe parcurs teorie

Evaluare pe parcurs  aplicaţii

Evaluare finală

Prezenţa şi gradul de implicare în sarcinile stabilite în webinariile față în față. și finalizarea  temelor offline.

Finalizarea temelor offline, calitatea rezultatelor activităţii și profunzimea competențelor formate participanților la curs.

Prezentarea unei teme din portofoliul individual al cursantului.

 

Structura portofoliului de evaluare:

1. Strategii de intervenţie privind prevenirea şi combaterea bullyingului în școală - eseu

2. Bullying /Cyberbullying- Studiu de caz

 

2. Resurse umane

Formatori implicați:

- prof. Gherghinoi Elena Mihaela, profesor, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea

- prof. Becheru Ramona Florentina, profesor, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea

- prof. Becheru Cosmin, profesor, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA)

b. Coordonatorul programului: profesor metodist CCD Ciobanu Dumitru

1. Criterii curriculare:

Grup țintă: personal didactic de conducere, membrii CA, personal didactic și didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar

Justificare:   programul este consecinţa O.M.E.N. nr. 5144 / 26.09.2013  privind aprobarea Strategiei Anticorupţie în Educaţie şi dezvoltă participanţilor competenţe de a practica şi de a forma norme de conduită morală, etică şi de integritate în domeniul managementului educaţional şi al educaţiei privind anticorupţia. Respectarea principiilor și regulilor de prelucrare a datele personale conform legislației în vigoare.

Durata: 24 ore

Curriculumul programului:

a. Competenţe vizate :

1. Valorificarea oportunităţilor de dezvoltare profesională în mediul socio-profesional actual.

2. Aplicarea principiilor și regulilor de prelucrare a datele personale conform legislației în vigoare.

3. Autoevaluarea calității profesionale prin aplicarea normelor de deontologie profesională

b. Forma de organizare a programului: webinarii sincron fata în fața și teme offline

c. Platforma educațională utilizată: Casa Corpuilui Didactic Vâlcea - Gsuite for Education

d. Planificarea modulelor tematice

Module

Total ore

Teorie

Aplicaţii

Evaluare

Cadrul legislativ, valori fundamentale şi principiile promovate de Strategia Anticorupţie în Educaţie

2 (webinar sincron online)

1 (webinar față în față)

1(webinar față în față)

-

Obiectivele Strategiei Anticorupţie în Educaţie

Principii și reguli de prelucrare a datele personale conform legislației în vigoare.

4 (online mixt)

2 (webinar față în față)

2 (teme offline)

-

Instrumente şi tipuri de intervenţii propuse de Strategia Anticorupţie în Educaţie

6 (online mixt)

2 (webinar față în față)

4 (teme offline)

-

Prevenirea corupţiei prin valorizarea rolului educaţiei şi prin aplicarea măsurilor anticorupţie la nivel instituţional şi social

2 (webinar sincron online)

 

2 (webinar față în față)

-

Aplicații practice e-learning

8(online mixt)

2 (webinar față în față)

5 (teme offline)

1 (offline)

Evaluare finala

2 (webinar sincron online)

-

-

2 (webinar față în față)

Total

24

7

14

3

 

e. Calendarul programului

Ziua

Interval orar

Tema

Tip activitate

I

(6h)

08.00 -  10.00

10.15 -  12.15

12,30 – 14,30

Cadrul legislativ, valori fundamentale şi principiile promovate de Strategia Anticorupţie în Educaţie

Obiectivele Strategiei Anticorupţie în Educaţie

Teorie + aplicații

(webinar față în față)

Aplicații (teme offline)

II

(6h)

08.00- 10.00

10.15- 14.15

Principii și reguli de prelucrare a datele personale conform legislației în vigoare.

Instrumente şi tipuri de intervenţii propuse de Strategia Anticorupţie în Educaţie

Teorie + aplicații

(webinar față în față)

Aplicații (teme offline)

III

(4h)

08.00-10.00

10.15 -  12.15

 

Prevenirea corupţiei prin valorizarea rolului educaţiei şi prin aplicarea măsurilor anticorupţie la nivel instituţional şi social

Teorie + aplicații

(webinar față în față)

 

IV

(6h)

8,00 – 14,00

Aplicații practice e-learning

Aplicații (teme offline)

V

(2h)

09.00– 11.00

Evaluare finala

Evaluare

(webinar față în față)

 

f. Modalități de evaluare

Evaluare pe parcurs teorie

Evaluare pe parcurs  aplicaţii

Evaluare finală

Prezenţa şi gradul de implicare în sarcinile stabilite în webinariile sincron față în față și finalizarea  temelor offline.

Finalizarea temelor offline, calitatea rezultatelor activităţii și profunzimea competențelor formate participanților la curs.

Prezentarea unei teme din portofoliul individual al cursantului.

 

 

Structura portofoliului de evaluare:

Realizarea unui plan de acțiune privind strategia anticorupție și de protecție a datelor cu caracter personal în școala de aplicație.

 

2. Resurse umane :

a. Formatori implicați:

- prof. Andreianu Mihaela – profesor socioumane, inspector școlar general, grad didactic I, certificat Formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea

- prof. Toma Mirela, inspector școlar adjunct, grad didactic I, certificat formator acreditat ANPC,

- prof. Ciocan Vetuța, inspector școlar adjunct, grad didactic I, certificat formator acreditat ANPC,

- prof. Luca Adrian – profesor doctor în filosofie, director CCD, grad didactic I, certificat Formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea, formator/ consilier ARACIP

- prof. Ungureanu Ana, profesor învățământ primar, inspector școlar ISJ Vâlcea, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea

b. Coordonatorul programului: profesor metodist CCD Șandru Valeria

1.Criterii curriculare

Public - țintă vizat: cadre didactice din învățământul preuniversitar

Justificarea (necesitate, utilitate –descriere succintă):

            Programul de formare îşi propune să eficientizeze demersul didactic prin intermediul tehnicilor argumentative moderne. Cadrele didactice trebuie să dezvolte abilități și competențe în domeniul argumentării, și, cu precădere, să gestioneze eficient situaţiile care presupun susţinerea sau apărarea unui punct de vedere, de a încerca să convingă interlocutorul/interlocutorii de adevărul spuselor lor, de a-i determina pe ceilalţi să acţioneze într-un anumit fel.

Cadrele didactice trebuie să dezvolte abilități și competențe în domeniul argumentării, și, cu precădere, să gestioneze eficient situaţiile care presupun susţinerea sau apărarea unui punct de vedere, de a încerca să convingă interlocutorul/interlocutorii de adevărul spuselor lor, de a-i determina pe ceilalţi să acţioneze într-un anumit fel.

Cadrele didactice trebuie să dezvolte abilități și competențe în domeniul argumentării, și, cu precădere, să gestioneze eficient situaţiile care presupun susţinerea sau apărarea unui punct de vedere, de a încerca să

convingă interlocutorul/interlocutorii de adevărul spuselor lor, de a-i determina pe ceilalţi să acţioneze într-un anumit fel.

Durata: 24 ore

Curriculum-ul programului:

a. Competențe vizate:

Cunoașterea modelului comunicativ funcțional.

Dezvoltarea capacității de a utiliza metode argumentative moderne.

Deschiderea față de tendințele inovatoare necesare dezvoltării profesionale specifice realităților educative europene.

Respectarea principiilor și regulilor de prelucrare a datele personale conform legislației în vigoare.

b. Forma de organizare a programului: webinarii sincron, online și teme offline

c. Platforma educațională utilizată: Casa Corpului Didactic Vâlcea - Gsuite for Education

PowerPoint, Kahoot, Canva, Prezi, Padlet, Jambord

d. Planificarea modulelor tematice

 

Module

Total ore

Teorie

Aplicaţii

Evaluare

Tema 1 Aspecte organizatorice și formarea echipelor de lucru.  Raportarea la principiile și regulile de prelucrare a datele personale statuate în Regulamentul UE 2016/ 679 al Parlamentului European.

2 (webinar față în față)

1 (webinar față în față)

1(webinar față în față)

-

Tema 2

Argumente. Nonargumente. Contraargumente

Arta elocinței

4 (webinar față în față)

1 (webinar față în față)

3(webinar față în față)

-

Tema 3

Structuri argumentative. Conectori argumentativi

Metoda argumentativă aplicată în comunicarea orală

6 (webinar față în față)

2 (webinar față în față)

4(webinar față în față)

-

Tema 4

Strategii argumentative

Argumentarea ca act de limbaj

2 (webinar față în față)

1 (webinar față în față)

1(webinar față în față)

-

Aplicații practice e-learning (elaborarea temelor de portofoliu)

6 (teme offline)

2 (webinar față în față)

2 (webinar față în față)

5 (teme offline)

1 (offline)

Evaluare finală

2 (webinar față în față)

-

-

2 (webinar față în față)

Total

24

7

14

3

 

e. Calendarul programului

Ziua

Interval orar

Tema

Tip activitate

I (5h)

08.00 -  11.00

 

 1. Preambul teoretic. Tipuri particulare de subînțelesuri

Teorie + aplicații

2 h (webinar față în față)

1 h temă offline

11.00 – 13,00

2. Argumente. Nonargumente. Contraargumente

Aplicații

(teme offline)

II(6h)

08.00- 11.00

 

3. Structuri argumentative. Conectori argumentativi

Teorie + aplicații

2 h (webinar față în față)

1 h temă offline

11.30 – 14,30

4. Respectarea principiilor și regulilor de prelucrare a datele personale conform legislației în vigoare

Teorie + aplicații

2 h (webinar față în față)

1 h temă offline

III(5h)

08.00 -  10.00

 

5. Strategii argumentative

Aplicații

(teme offline)

10.00 – 13,00

6. Argumentarea ca act de limbaj

Teorie + aplicații

2 h (webinar față în față)

1 h temă offline

IV

(5h)

08.00 -  11.00

7. Textul argumentativ

Teorie + aplicații

(webinar față în față)

11.00 – 13,00

8. Metoda argumentativă aplicată în procesul didactic

Aplicații

(teme offline)

V

(3h)

09.00– 11.00

Evaluare finala

Evaluare

(webinar față în față)

f. Modalități de evaluare

 

Evaluare pe parcurs teorie

Evaluare pe parcurs  aplicaţii

Evaluare finală

Prezenţa şi gradul de implicare în sarcinile stabilite în webinariile față în față. și finalizarea  temelor offline.

Finalizarea temelor offline, calitatea rezultatelor activităţii și profunzimea competențelor formate participanților la curs.

Prezentarea unei teme din portofoliul individual al cursantului.

 

Structura portofoliului de evaluare:

1. Elaborarea unei prezentări tip PowerPoint având drept scop detalierea unei metode argumentative aplicate în procesul didactic și folosirea principiilor și regulilor de prelucrare a datele personale conform legislației în vigoare.

2. Înregistrarea unui discurs fundamentat pe 2 argumente, cu durata între 2-5 minute.

 

2. Resurse umane

a. Formatori implicați:

-  prof. Samoilă Daniela Mihaela, professor istorie, inspector școlar, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea

-  profesor Vețeleanu Alina –Nicoleta,  profesor limba franceză, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea

- profesor Mihăilescu Alina,  profesor limba română, grad didactic I, certificat formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea

b. Coordonatorul programului: profesor metodist CCD Șandru Valeria

1.Criterii curriculare

Publicul ţintă vizat: personal de conducere, didactic, didactic auxiliar si nedidactic

Justificarea ofertei:

            Programul răspunde nevoilor de formare al personalului din învățământul preuniversitar  privind dezvoltarea unor competențe de gestionare eficientă a situațiilor în care participanții, direcți și indirecți, la actul educațional se confruntă cu situații de criză la nivelul şcolii.  De asemenea, acest program răspunde și nevoii de promovarea a unor valori și atitudini precum: toleranță, cultivarea unui climat socio-psihologic adecvat mediului școlar, responsabilitate între partenerii implicaţi în activitățile care se desfășoară la nivelulu unei unități școlare.

Integrarea în activitatea școlară a principiilor și a regulilor de prelucrare a datele personale conform legislației în vigoare.

Durata: 24 ore

Curriculum-ul programului:

a. Competenţe vizate:

1. Dezvoltarea capacității de elaborare a unor planuri de acțiune personală în contexte educaționale variate cu potențial disfuncțional (violență/ absenteism școlar);

2. Identificarea principiilor și regulilor de prelucrare a datele personale conform legislației în vigoare.

3. Promovare unor exemple  de bune practici la nivelul clasei de elevi / școlii în domeniul inițiativelor / proiectelor antiviolență / prevenirea absenteismului școlar;

b. Forma de organizare a programului: webinarii sincron fata în fața și teme offline

c. Platforma educațională utilizată: Casa Corpuilui Didactic Vâlcea - Gsuite for Education;

Tipuri de aplicații folosite: Padlet, Mentimeter. Kahoot, etc.

d. Planificarea modulelor tematice

Module

Total ore

Teorie

Aplicaţii

Evaluare

Prevenirea şi combaterea violenței şcolare. Violența şcolară: delimitări conceptuale, tipuri, cauze

2 (webinar sincron online)

1 (webinar față în față)

1(webinar față în față)

-

Violența şcolară: delimitări conceptuale, tipuri, cauze

4 (online mixt)

2 (webinar față în față)

2 (teme offline)

-

Acțiuni de prevenire şi combatere a violenței şcolare

6 (online mixt)

2 (webinar față în față)

4 (teme offline)

-

Ce este medierea? Pregatirea pentru mediere. Co-medierea. Principiul medierii

2 (webinar sincron online)

 

2 (webinar față în față)

-

Principii și reguli de prelucrare a datele personale conform legislației în vigoare

 

Aplicații practice e-learning

8(online mixt)

2 (webinar față în față)

5 (teme offline)

1 (offline)

Evaluare finala

2 (webinar sincron online)

-

-

2 (webinar față în față)

Total

24

7

14

3

 

e. Calendarul programului

Ziua

Interval orar

Tema

Tip activitate

I

(6h)

08.00 -  10.00

 

10.15 -  12.15

12,30 – 14,30

Prevenirea şi combaterea violenței şcolare. Violența şcolară: delimitări conceptuale, tipuri, cauze

Violența şcolară: delimitări conceptuale, tipuri, cauze

Teorie + aplicații

(webinar față în față)

 

Aplicații (teme offline)

II

(6h)

08.00- 10.00

10.15- 14.15

Acțiuni de prevenire şi combatere a violenței şcolare

Teorie + aplicații

(webinar față în față)

Aplicații (teme offline)

III

(4h)

08.00-10.00

10.15 -  12.15

Ce este medierea? Pregatirea pentru mediere. Co-medierea. Principiul medierii

Teorie + aplicații

(webinar față în față)

IV

(6h)

8,00 – 14,00

Principii și reguli de prelucrare a datele personale conform legislației în vigoare.

Aplicații practice e-learning

Aplicații (teme offline)

V

(2h)

09.00– 11.00

Evaluare finala

Evaluare

(webinar față în față)

 

f. Modalități de evaluare

Evaluare pe parcurs teorie

Evaluare pe parcurs  aplicaţii

Evaluare finală

Prezenţa şi gradul de implicare în sarcinile stabilite în webinariile sincron față în față și finalizarea  temelor offline.

Finalizarea temelor offline, calitatea rezultatelor activităţii și profunzimea competențelor formate participanților la curs.

Prezentarea unei teme din portofoliul individual al cursantului.

 

 

Structura portofoliului de evaluare:

1. Elaborarea unui Proiect educativ: „Strategia mea antiviolență  la  nivelul  clasei de elevi/ scolii.”

2. Eseu – Forme și cauze ale violenței în școală. Respectarea datelor cu caracter personal

 

2. Resurse umane

a. Formatori implicaţi:

- prof. Luca Adrian – profesor doctor filosofie, director CCD, grad didactic I, certificat Formator acreditat ANC (CNFPA), adeverință formator CCD Vâlcea, formator/ consilier ARACIP

- Prof. Şandru Valeria, profesor metodist CCD, grad didactic I, certificat formator acreditat CNFPA, adeverință formator CCD Vâlcea

- prof. Toma Mirela, inspector școlar adjunct, grad didactic I, certificat formator acreditat ANPC,

- prof. Ciocan Vetuța, inspector școlar adjunct, grad didactic I, certificat formator acreditat ANPC,

- Prof. Călvun Georgiana Cristiana, profesor metodist CCD, certificat formator acreditat CNFPA.

b. Coordonatorul programului profesor metodist CCD Ciobanu Dumitru