AN SCOLAR 2021-2022

  Revista PAIDEIA Nr.3 2021.pdf 

Pentru implementarea Activității 3.3. - Formarea cadrelor didactice din învățământul primar și gimnazial, în vederea integrării noului curriculum de gimnaziu și facilitării tranziției elevilor de la nivel primar la nivel gimnazial, până în data de 07.01.2022 veți putea depune dosarele  în format fizic la sediul instituției noastre în zilele: luni, miercuri si vineri între orele 10.00-12.00, respectiv marti și joi între orele 14.00-16.00. Disciplinele la care va fi organizată o nouă serie de formare la nivelul Casei Corpului Didactic Vâlcea  sunt: Limba franceză, TIC, Arte. Menționăm că se pot înscrie doar profesorii care au cel puțin gradul DEFINITIV și predau/au ore la nivel GIMNAZIAL în acest an școlar, indiferent de disciplina predată. Mai multe detalii puteți obține de la dna Inspector Școlar Daniela SAMOILĂ, nr: 0749998857;

Casa Corpului Didactic Vâlcea în colaborare cu Casa Corpului Didactic Alba  anunță organizarea concursului național „Laudă seminţelor, celor de faţă şi-n veci tuturor” destinat cadrelor didactice și elevilor, iar acesta se va desfășura pe mai multe secțiuni. Tema concursului este opera lui Lucian Blaga.

  Detaliile privind secțiunile, modalitatea de organizare, calendarul concursului, fiselele de înscriere se regasesc in Regulamentul de organizare al concursului. 

În perioada 15.11.2021-20.12.2021 are loc inscrierea pentru cursurile de formare din Oferta CCD. Oferta o puteti consulta aici.