1. Criterii curriculare:
Public – ţintă vizat: cadre didactice și didactice auxiliare
Justificarea ofertei: promovarea respectului pentru drepturile omului şi pentru libertăţile fundamentale, a respectului faţă de sine şi respectul faţă de alţii; dezvoltarea unor atitudini şi comportamente care să conducă la respectarea drepturilor celorlalţi, promovarea egalităţii de gen, respectarea, înţelegerea şi valorizarea diversităţii culturale, în special în ceea ce priveşte diferenţele naţionale, etnice, religioase, lingvistice şi alte minorităţi sau comunităţi; promovarea cetăţeniei active şi a democraţiei.
Durata programului: 24 ore
Curriculum-ul programului:
a. Competenţe vizate:
1. Familiarizarea şi utilizarea în munca de zi cu zi a unor modele de intervenţie care să asigure egalitatea de şanse şi tratament la nivel social, structural şi organizaţional;
2. Să identifice şi elimine barierele care intervin în asigurarea egalităţii de şanse şi tratament;
3. Să cunoască şi utilizeze câteva metode şi modele de promovare a beneficiilor egalităţii de şanse;
4. Să cunoască metodele de promovare eficientă a şanselor egale pentru toţi, în echipa de lucru şi la nivel organizaţional.
b. Planificarea modulelor tematice:
Modul tematic |
Total ore |
Teorie |
Aplicatii |
Evaluare |
1.Legislaţie specifică, documente internaţionale |
2 |
1 |
1 |
- |
2.Nediscriminarea |
4 |
1 |
3 |
- |
3.Dezvoltarea durabilă |
6 |
2 |
3 |
1 |
4.Asigurarea calităţii în educaţia preuniversitară |
6 |
2 |
3 |
1 |
5.Ghid de bune practici |
4 |
1 |
3 |
- |
Evaluare finală |
2 |
- |
- |
2 |
Total |
24 |
7 |
13 |
4 |
c. Calendarul programului:
Ziua |
Interval orar |
Tema |
Tip activitate |
Formatori |
1. |
8 - 16 |
1.Legislaţie specifică, documente internaţionale 2. Nediscriminarea |
curs aplicatii |
Prof. Şandru Valeria
Prof. Georgescu Maria Prof. Faităr Cristian Cosmin |
2 |
8 - 16 |
3.Dezvoltarea durabilă |
curs aplicatii evaluare |
|
3 |
8 - 14 |
4.Asigurarea calităţii în educaţia preuniversitară 5.Ghid de bune practice |
curs aplicaţii evaluare |
|
4 |
9 - 11 |
Evaluare |
evaluare |
d. Modalităţi de evaluare a cursanţilor
Evaluare teorie |
Evaluare aplicaţii |
Evaluare finală |
Prezenţa şi implicare |
Evaluare continuă care vizează acoperirea subiectelor/ incadrarea in timp, implicarea si interesul participantilor, nevoile de formare ca urmare a sesiunii, analiza punctelor slabe in vederea transformarii lor in puncte tari, chestionar de evaluare. Activitatea la seminar – prezenţă activă, lucrul in echipă,investigaţii practice. |
Portofoliu – elaborarea unui portofoliu de curs (fişe, chestionare, opţional) şi a unui proiect didactic |
2. Resurse umane:
1. Criteriicurriculare:
Grup ţintă vizat: cadre didactice din învăţământul preuniversitar primar, gimnazial şi liceal;
Justificarea ofertei: Sprijinirea integrării sociale pe termen lung a tinerilor (preşcolari si elevi) aflati in risc de absenteism scolar si mentinerea acestora in scoala prin utilizarea unui cadru adecvat de aplicare a unor solutii educationale alternative specifice, inovatoare, dublate de orientare si consiliere.
Durata programului: 24 ore
Curriculum-ul programului:
a. Competenţe vizate:
b. Planificarea pe modelelor tematice:
Modul tematic |
Total ore |
Teorie |
Aplicatii |
Evaluare |
1.Categorii de elevii aflaţi în situaţii de risc. |
4h |
1 h |
2 h |
- |
2.Grupuri dezavantajate. Caracteristici şi dimensiuni psihoeducaţionale. |
4 h |
1 h |
2 h |
- |
3. Abordarea integrată grupurilor dezavantajate |
4 h |
1 h |
3 h |
- |
4. Consiliere elevilor aflaţi în situaţia de absenteism şcolar |
4 h |
1 h |
4 h |
- |
5. Metode şi tehnici de creştere a participării şcolare |
6 h |
2 h |
4 h |
1 h |
Evaluare finală |
2 h |
- |
- |
2 h |
Total |
24 h |
6 h |
15 h |
3 h |
c. Calendarul programului:
Ziua |
Interval orăr |
Tema |
Tipul activităţii |
Formator |
(8 ore) |
8.00-9.00 |
1.Categorii de elevii aflaţi în situaţii de risc. |
Curs |
Prof. Calotă Elena Daniela Prof. Popa Emil |
9.00-11.30 |
Aplicaţii |
|||
11.30-12.00 |
Evaluare |
|||
12.00-13.00 |
2.Grupuri dezavantajate. Caracteristici şi dimensiuni psihoeducaţionale. |
Curs |
||
13.00-15.30 |
Aplicaţii |
|||
15.30-16.00 |
Evaluare |
|||
(8 ore) |
8.00-9.00 |
3. Abordarea integrată grupurilor dezavantajate 4. Consiliere elevilor aflaţi în situaţia de absenteism şcolar |
Curs |
|
9.00-11.30 |
Aplicaţii |
|||
11.30-12.00 |
Evaluare |
|||
12.00-13.00 |
Curs |
|||
13.00-15.30 |
Aplicaţii |
|||
15.30-16.00 |
Evaluare |
|||
(8 ore) |
8.00-10.00 |
5. Metode şi tehnici de creştere a participării şcolare |
Curs |
|
10.00-13.30 |
Aplicaţii |
|||
13.30-14.00 |
Evaluare |
|||
14.00-16.00 |
Evaluare finală.(2 ore) |
|
d. Modalităţi de evaluare a cursanţilor
Evaluare teorie |
Evaluare aplicaţii |
Evaluare finală |
Prezenţa şi implicare |
Evaluare continuă care vizează acoperirea subiectelor/ încadrarea în timp, implicarea şi interesul participanţilor, nevoile de formare ca urmare a sesiunii, analiza punctelor slabe în vederea transformării lor în puncte tari, chestionar de evaluare. Activitatea la seminar – prezenţă activă, lucrul în echipă, investigaţii practice. |
Alcătuirea şi prezentarea unui portofoliu personal care va cuprinde următoarele materiale: -elaborarea unui program educativ de creştere a participării şcolare; proiectarea unei secvenţe de consiliere şcolară. |
2. Resurse umane:
1. Criterii curriculare
Publicul ţintă vizat: cadre didactice din învățământul preuniversitar, personal auxiliar
Justificarea ofertei:
Programul „A doua şansă” are ca scop sprijinirea copiilor/ tinerilor/ adulţilor în demersurile lor de reintegrare în sistemul de învăţământ, fiind deschis tuturor celor care nu au finalizat diferite nivele de studii. Metodologia de desfășurare a programului „A doua șansă” la nivel național este reglementată de următoarele prevederi legislative:
Durata: 24 ore
Curriculum-ul programului:
b. Planificarea modulelor tematice
Module |
Total ore |
Teorie |
Aplicaţii |
Evaluare |
1. Noi repere teoretice privind programul „A doua şansă" |
|
2 |
4 |
|
2. Elemente de proiectare didactică în programul „A doua şansă" |
|
2 |
4 |
|
3. Exemple de bune practica ( proiecte, parteneriate, studiu de caz) derulate în programul „A doua şansă" |
|
1 |
4 |
1 |
4. Activitati care promoveaza principiul egalitatii de sanse si de gen si care urmaresc reintegrarea celor care au parasit timpuriu scoala |
|
1 |
3 |
|
Evaluare finala |
|
|
|
2 |
Total |
24 |
6 |
15 |
3 |
Ziua |
Intervalul orar |
Tema |
Tip de activitate |
I (6 h)
|
10 – 12 |
1.Noi repere teoretice privind programul „A doua şansă" - 2 h Elemente de proiectare didactică în programul „A doua şansă" (programe, planificari anuale si calendaristice) - 4h |
Teorie |
13- 15 |
Aplicaţii |
||
15– 18 |
Evaluare |
||
II (6 h)
|
10 – 12 |
2. Elemente de proiectare didactică în programul „A doua şansă" (proietarea unei activitati didactice) - 2h Exemple de bune practica ( proiecte, parteneriate, studiu de caz) derulate în programul „A doua şansă" - 4h |
Teorie |
13 – 15 |
Aplicaţii |
||
15– 18 |
Evaluare |
||
III (6h)
|
10 – 12 |
3. Exemple de bune practica ( proiecte, parteneriate, studiu de caz) derulate în programul „A doua şansă" - 6h |
Teorie |
13- 15 |
Aplicaţii |
||
16– 18 |
Evaluare |
||
IV ( 4 h)
|
13- 15 16 - 18 |
4. Activitati care promoveaza principiul egalitatii de sanse si de gen si care urmaresc reintegrarea celor care au parasit timpuriu scoala.- 4h |
Evaluare |
V (2h)
|
14 – 16 |
Evaluare finală-2h La alegere o temă: Tema1 - Proiectaţi o unitate de învăţare, la un modul la alegere, la o clasa „A doua şansă” Tema2 - Identificaţi activităţi care promoveaza principiul egalitatii de sanse si de gen si care urmaresc reintegrarea celor care au parasit timpuriu scoala Tema3 - - Realizaţi un proiect didactic la un modul, la alegere, la o clasa “A doua şansă” |
|
Tema1 - Proiectaţi o unitate de învăţare, la un modul la alegere, la o clasa „A doua şansă”
2. Resurse umane:
1. Criterii curriculare
Public țintă vizat: cadre didactice din învățământul preuniversitar metodiști ISJ
Justificare: competenţe de organizare, îndrumare şi control pentru buna desfăşurare a activităţilor ştiinţifico-metodice şi a inspecţiei şcolare
Durata: 24 ore
Curriculum-ul programului
a. Competențe vizate:
- Dezvoltarea competențelor de evaluare a învățării prin inspecția școlară
- Formarea stilului de structurare și organizare a cunoștințelor științifice actuale despre curriculum in maniera constructivista;
- Consilierea cadrelor didactice în vederea inspecţiei
- Elaborarea raportului scris de inspecţie
- Asigurarea calităţii inspecţiei şcolare
- Conștientizarea efectelor deciziilor de evaluare, cu asumarea responsabilităților privind necesitatea transparentei și documentarii acestor decizii.
b. Planificarea pe module tematice – timp alocat
Nr. crt. |
Modul |
Nr. ore |
1. |
Profesorul metodist și inspecția școlară. Competenețe |
5 |
2. |
Documente specifice inspecției școlare |
5 |
3. |
Strategii de comunicare și abilități sociale |
6 |
4. |
Elemente de deontologie in procesul de evaluare. |
6 |
5 |
Evaluare curs |
2 |
Calendarul programului:
Ziua |
Intervalul orar |
Tema |
Tip de activitate |
Formatori |
I (8 h) |
8 – 9 |
Profesorul metodist și inspecția școlară. Competenețe Documente specifice inspecției școlare |
Curs |
Inspectori școlari
Profesori metodiști CCD
|
9 – 12 |
Aplicaţii |
|||
12 – 13 13 - 16 |
Curs Aplicaţii |
|||
II (8 h) |
8 – 9 |
Documente specifice inspecției școlare. Strategii de comunicare și abilități sociale |
Curs |
|
9 – 14 14 -15 15 - 16 |
Aplicaţii Curs Aplicații |
|||
III (6 h) |
8 – 9 |
Strategii de comunicare și abilități sociale Elemente de deontologie in procesul de evaluare. |
Aplicaţii |
|
9 - 10 |
Evaluare |
|||
10 – 12 |
Curs |
|||
12 – 15 15 – 16 |
Aplicaţii Evaluare |
|||
V (2h) |
9 - 11 |
Evaluare finală: completarea fişei de evaluare a lecţiei pentru inspecţia specialǎ la clasă în profilul postului |
Evaluare |
Modalităţi de evaluare: portofoliul personal
2. Resurse umane
- inspectori şcolari de specialitate
- profesori metodiști CCD
1. Criterii curriculare
Public țintă vizat: cadre didactice din învățământul preuniversitar
Justificare (necesitate, utilitate): abilitarea cadrelor didactice în vederea dezvoltării competențelor de evaluare a lucrărilor scrise din cadrul examenului național de definitivare/ ocupare a posturilor vacante
Durata (nr. total de ore de formare): 24 ore
Curriculum-ul programului
a. Competențe vizate:
- Dezvoltarea competențelor didactice de evaluare a învățării prin concursuri, olimpiade și examene naționale; - - Formarea stilului de structurare și organizare a cunoștințelor științifice actuale despre curriculum in maniera constructivista;
- Integrarea dimensiunii europene a învățământului in conceperea și derularea procesului didactic de predare – învățare – evaluare;
- Conștientizarea efectelor deciziilor de evaluare, cu asumarea responsabilităților privind necesitatea transparentei și documentarii acestor decizii.
b. Planificarea pe module tematice – timp alocat
Nr. crt. |
Modul |
Nr. ore |
1. |
Curriculumul național și relația cu evaluarea. Scopul evaluării educaționale. |
5 |
2. |
Relația dintre programa școlară și programa pentru concursuri, olimpiade și bacalaureat |
5 |
3. |
Proiectarea itemilor, tipologia baremelor de corectare și a schemelor de evaluare. |
6 |
4. |
Elemente de deontologie in procesul de evaluare. |
6 |
5 |
Evaluare |
2 |
Calendarul programului:
Ziua |
Intervalul orar |
Tema |
Tip de activitate |
Formatori |
I (8 h) |
8 – 9 |
Curriculumul național și relația cu evaluarea. Scopul evaluării educaționale. Relația dintre programa școlară și programa pentru concursuri, olimpiade și bacalaureat |
Curs |
Inspectori școlari
Profesori metodiști CCD
Profesori metodiști |
9 – 12 |
Aplicaţii |
|||
12 – 13 13 - 16 |
Curs Aplicaţii |
|||
II (8 h) |
8 – 9 |
Relația dintre programa școlară și programa pentru concursuri, olimpiade și bacalaureat Proiectarea itemilor, tipologia baremelor de corectare și a schemelor de evaluare. |
Curs |
|
9 – 14 14 -15 15 - 16 |
Aplicaţii Curs Aplicații |
|||
III (6 h) |
8 – 9 |
Proiectarea itemilor, tipologia baremelor de corectare și a schemelor de evaluare. Elemente de deontologie in procesul de evaluare. |
Aplicaţii |
|
9 - 10 |
Evaluare |
|||
10 – 12 |
Curs |
|||
12 – 15 15 – 16 |
Aplicaţii Evaluare |
|||
V (2h) |
9 - 11 |
Evaluare finală: completarea fişei de evaluare a lecţiei pentru inspecţia specialǎ la clasă în profilul postului |
Evaluare |
Modalităţi de evaluare: portofoliul personal
2. Resurse umane
- inspectori şcolari de specialitate
- profesori metodiști CCD
- profesori metodiști