Noutăți an școlar 2023-2024
 

1. CRITERII CURRICULARE

·         Denumirea programului

MANAGEMENT PARTICIPATIV ÎNTR-O ȘCOALĂ CARE ÎNVAȚĂ – 30 credite;

·         Public-țintă vizat

Personal didactic de predare din învățământul preuniversitar

·         Justificare (necesitate, utilitate)

Pregătirea personalului de conducere, îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar şi a celor care aspiră la aceste funcţii devine foarte importantă. Aceştia nu au beneficiat în formarea iniţială de o pregătire sistematică în domeniul managementului educaţional, singurele modalităţi de formare fiind diverse cursuri de scurtă durată sau formarea/autoformarea la locul de muncă. Aceste modalităţi precum şi puţina literatură de specialitate ce li se oferă, uneori incoerentă şi inconsistentă, nu sunt suficiente pentru un leadership şi un management performant în organizaţiile educaţionale preuniversitare. Din aceste motive, prin acest program ne propunem să oferim o viziune modernă privind leadership-ul şi managementul în învăţământul preuniversitar, să ajutăm viitorii leaderi să stabilească cât de pregătită este organizaţia lor pentru a face faţă prezentelor şi viitoarelor provocări precum şi formarea/dezvoltarea de competenţe necesare gestionării acestora

·         Durata (număr total de ore de formare)

120 ore

·         Curriculum-ul programului (competențe vizate, planificarea modulelor tematice, calendarul programului)

Scop: Programul are ca scop formarea şi dezvoltarea de competenţe generale şi specifice ale cadrelor didactice în domeniul managementului educaţional prin aprofundarea şi dezvoltarea abilităţilor specifice leadershipului şi managementului organizaţiilor educaţionale preuniversitare.

Obiective:

·   Achiziționarea de noi strategii, metode și instrumente specifice managementului strategic

·   Dobândirea de abilități caracteristice leadership-ului în organizaţiile educaţionale preuniversitare

·   Stimularea dezvoltării mecanismelor instituționale și procedurale de evaluare, asigurare, control și îmbunătățire a calității educației

·   Stabilirea și urmărirea obiectivelor de performanță în educație

Competenţe vizate:

·         specificul echipei si a obiectivelor de care răspunde;

·         Analizarea contextului educațional în care funcționează instituția în vederea proiectării unei strategii adecvate de dezvoltare instituțională;

·         Formularea viziunii strategice, misiunii, obiectivelor și țintelor strategice ale organizației școlare;

·         Elaborarea corectă a strategiei și a proiectului de dezvoltare instituțională;

·         Organizarea managerială a activităţii la nivel de proiectare – desfăşurare – evaluare – autoperfecţionare, prin elaborarea circuitelor de conexiune inversă

Planificarea pe stagii / module tematice – timp alocat:    

Modulul 1. Managementul strategic în organizațiile școlare – 30 ore

Modulul 2. Dezvoltarea leadershipului – 30 ore

Modulul 3. Calitatea în educație – 30 ore

Modulul 4. Rolul comunicării și al motivației în dezvoltarea unui leadership și management performant în educație – 30 ore

·         Modalități de evaluare a cursanților

Evaluare finală va avea loc în format asincron, constând în realizarea unui portofoliu care va fi analizat și notat de către comisia de evaluare finală prin alocarea unui punctaj de la 0 la 100, condiția pentru promovare fiind de minimum 70 de puncte.

În situația în care un formabil nu obține punctajul de minimum 70 de puncte, are dreptul la reevaluarea portofoliului, o singură dată, în maximum 60 de zile calendaristice de la data primei evaluări.

2. RESURSE UMANE

·         Formatori implicați (nivelul de pregătire)

Profesori din învățământul universitar și preuniversitar

·         Coordonatorul programului

Prof. Adriana Teodora BADEA

3. CRITERII ECONOMICE

·         Număr de cursanți planificați

25 /  grupa;

·         Costul programului/ al activității

530 lei

 

Furnizor: Asociația DOMINOU