CORRIGENDUM 1 LA APELUL nr. 3251/CRED/OT/15.11.2019
privind organizarea selecţiei pentru ocuparea unor posturi de formatori pentru regiunea Sud - Vest Oltenia,
în afara organigramei,în cadrul proiectului POCU „CURRICULUM RELEVANT, EDUCAȚIE DESCHISĂ pentru toți”- CRED, Cod SMIS 2014+: 118327â
Ministerul Educației Naționale (MEN), în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Institutul de Științe ale Educației, cu Casele Corpului Didactic din județele Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Olt, Teleorman, Timiș și din municipiul București, respectiv cu Inspectoratele Școlare Județene Iași, Bihor și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, implementează, în perioada 15.11.2017 - 14.11.2021, proiectul „CURRICULUM RELEVANT, EDUCAȚIE DESCHISĂ pentru toți” - CRED, Cod SMIS 2014+: 118327, cofinanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Capital Uman 2014 - 2020, Axa prioritară 6: Educație și competențe, Prioritatea de investiții: 10.i Reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, nonformale și informale pentru reintegrarea în educație și formare.
Obiectivul general al proiectului este:
„Prevenirea părăsirii timpurii a şcolii prin măsuri sistemice de aplicare inovativă şi sustenabilă a noului curriculum naţional, urmărind creşterea accesului la experienţe de învăţare de calitate ale elevilor din învăţământul preuniversitar primar şi gimnazial”.
Mai multe detalii găsiți în fișierele de mai jos:
Apel de selecție pentru ocuparea unor posturi de formatori
Anexa 2 - Declarație de disponibilitate
In perioada 28.09.2020-13.12.2020 Casa Corpului Didactic Valcea organizează cursuri de formare in cadrul proiectului CRED la disciplinele Geografie, Religie, Istorie si Educatie Socială, Educatie fizica si sport, Limba engleza, nivel gimnazial. Modul de inscriere si informațiile
MEN organizează selecție pentru ocuparea unor posturi de experți în cadrul proiectului CRED, în conformitate cu Anunțul de Selecție 1927/CRED/09.09.2019 .
Toate informatiile necesare, pe siteul MEN - https://www.edu.ro/sites/
Anunt-selectie CRED pentru profesorii de gimnaziu de Limba si literatura romana, Limbi moderne, Matematica si Științe.
Mai multe detalii AICI