Partener: Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea

Simpozionul se adresează profesorilor și învățătorilor din școlile și liceele de cultură generală /vocațională sau grădiniţe, care doresc să participe la această dezbatere cu o comunicare ştiinţifică, rezultat al preocupărilor proprii pentru rezolvarea problematicilor întâlnite în practica educaţiei şi a instrucţiei școlare  pe care o desfăşoară.

Simpozionul are în vedere schimbul de experiență între profesori, prin îmbunătățirea procesului instructiv-educativ al elevilor și al cadrelor didactice conform schimbărilor sistemului educațional  modern european ce pune bazele unui concept de implementare a practicii pedagogice în sistemul de învățământ preuniversitar românesc.

Sesiunea de referate și comunicări științifice urmărește:

- „Importanța stabilirii unor standarde de calitate pentru practica pedagogică”.

- „Modele de educație diferențiată în sistemul educațional actual”

Dorim ca finalitatea  acestei manifestări să constituie un sprijin real în vederea ridicării ștachetei și calității profesorului din sistemul de învățământ preuniversitar românesc, parte integrantă a sistemului de învățământ european.

Grup ţintă: personal din învățământul preuniversitar (didactic și didactic auxiliar) 

Data: Semesctrul al II-lea al anului școlar 2021-2022

Activitate susținută prin intemediul platformei educațională a Casei Corpuilui Didactic Vâlcea, Gsuite for Education, sub forma webinarii sincronlor meet sincron online.

Responsabil:  prof. metodist CCD Șandru Valeria